Turneul Masters 1000 de la Miami se desfășoară în condiții meteo destul de dificile pentru jucători, iar căldura și umiditatea au făcut încă o victimă.
După ce tenismenul francez Arthur Cazaux a leșinat pe teren și a fost scos într-un scaun cu rotile din arenă, acum a venit rândul italianului Matteo Berrettini, fost număr 6 mondial, să fie afectat de căldură.
În timpul meciului cu Andy Murray, italianul a fost pe punctul de a cădea din picioare înainte să servească, în timpul celui de-al doilea set.
Cu toate acestea, jucătorul a reușit să ducă partida până la capăt, încheiată cu victoria lui Murray (4-6, 6-3, 6-4), după două ore și 47 de minute de joc.
În turul al doilea, tenismenul britanic îl va întâlni pe argentinianul Tomás Martín Etcheverry.
Simona Halep a ținut să transmită un mesaj încărcat de emoții la revenirea pe terenul de tenis în primul său meci după o pauză de un an și jumătate.
Halep, ajunsă acum la 32 de ani a revenit pe terenul de tenis într-un meci incendiar marți seara, 19 martie, împotriva Paulei Badosa (80 WTA), în primul tur al Miami Open.
Această apariție a reprezentat primul său meci după o pauză de un an și jumătate de la scandalul de dopaj care aproape că i-a încheiat cariera.
Chiar dacă nu a reușit să treacă de primul tur la Miami Open, Simona Halep a fost profund emoționată de această revenire. A pășit pe teren cu zâmbetul pe buze și a câștigat primul set. Cu toate acestea, sportiva noastră a fost învinsă de Paula Badosa, scor 6-1, 4-6, 3-6. Citește mai mult…
Sursa foto: Profimedia